După o perioadă bună în care mulți utilizatori au rămas blocați cu baseband-ul de iPad pentru decodarea iPhone-urilor 3G și 3GS iată că a venit și posibilitatea de a face downgrade la o versiune inferioară de baseband – versiune care poate fi decodată cu ultrasn0w.

Beneficii downgrade baseband de iPad:

– cel mai important, funcția GPS din telefon va fi din nou funcțională.
– dacă ai un iPhone factory unlocked dar cu baseband de iPad, poți acum să instalezi ultima versiune de baseband pentru el (nu mai e nevoie de custom firmware).
– cei care au decodări făcute cu SAM, se pot bucura de un iPhone decodat fără ultrasn0w pe orice baseband în afară de cel de iPad.
– prin acest downgrade se poate decoda *orice* iPhone 3G / 3GS.

Ok, pentru a face acest downgrade vei avea nevoie de:

– ultima versiune de redsn0w, o poți downloada de pe siteul JailbreakTools.com
– fisierul ISPW cu versiunea de iOS care e instalată acum pe telefonul tău (adică dacă pe telefon ai iOS 5.0.1, trebuie să descarci de pe getiOS.com versiunea 5.0.1)
– un PC sau un MAC (pe JailbreakTools.com îți alegi redsn0w pentru Windows sau pentru Mac)
– multă răbdare pentru că e posibil să primești erori și procesul de downgrade poate dura până la aproximativ 8 minute !
– dacă ai ales redsn0w pentru Windows 7, fă click dreapta pe executabil (redsn0w.exe) și în tab-ul „Compatibility” alege opțiunea „Run this program in compatibility mode for Windows XP”.
– deasemenea, pe Windows, click dreapta pe executabil și alege „Run this program as Administrator”.
– un lucru foarte important: citește acest toturial de două ori înainte să te apuci !

Începe procesul de downgrade baseband de iPad

01 Pornește programul redsn0w și apasă pe butonul „Extras”. În fereastra următoare apasă pe butonul „Select IPSW”. Aici ți se va deschide o fereastră prin care poți alege fișierul ISPW downloadat anterior (cel cu versiunea de iOS instalată pe telefonul tău).

02 redsn0w te va întreba cel fel de bootrom are telefonul tău. Alege varianta corectă și mergi mai departe (ai informații în acea fereastră cum să-ți identifici bootrom-ul)

03 Foarte important: închide telefonul tău folosind butonul LOCK și apoi sliderul care apare.

04 Introdu telefonul în modul DFU urmând instrucțiunile din redsn0w.

05 Ok, acum poți să intri înapoi în prima pagină din redsn0w (dacă nu a revenit singur) și să alegi opțiunea JAILBREAK.

06 Dacă totul a decurs bine, redsn0w îți va prezenta acum o serie de opțiuni selectabile.
Dacă ai deja jailbreak făcut pe telefon, debifează opțiunea „Install Cydia”.

Bifează opțiunea „Downgrade from iPad baseband” pentru a putea face acest downgrade!

07 Apasă pe butonul NEXT și asteaptă până apriximativ 8 minute pentru a face downgrade de baseband. Când redsn0w va termina, iPhone-ul se va restarta și dacă totul a decurs bine, vei avea semnal pe telefon.

Întrebări și răspunsuri rapide:

Î: După downgrade, în setări scrie că am tot baseband-ul de iPad, ce s-a întâmplat ?
R: Exact nu știu ce s-a întâmplat, dar poți să repeți acest tutorial de câteva ori, e posibil să își revină!

Î: S-a făcut downgrade-ul, dar nu am semnal la telefon…
R: Utilizatorii au raportat că dacă reinstalezi MobileSubstrate și / sau ulstrasn0w, telefonul va primi semnal

Î: Poți face downgrade la un baseband care nu este al iPad-ului și care nu se poate decoda cu ultrasn0w ?
R: Din câte știu eu, trebuie mai întâi să faci update la baseband-ul de iPad iar apoi să faci downgrade folosind acest tutorial.

Î: Mi-a reușit downgrade-ul de baseband, pot să fac acum restore din iTunes ?
R: Da, acum poți face restore din iTunes, dar ai grijă, baseband-ul va fi actualizat la ultima versiune! Dacă nu ai nevoie de unlock cu ultrasn0w, poți liniștit să faci restore / update la ultima versiune de iOS direct din iTunes fără custom firmware.

Î: Am facut downgrade, dar GPS-ul încă tot nu funcționează…
R: O posibilă rezolvare, în cazul în care ai încercat downgrade-ul fără să faci restore, ar fi să ștergi cache-ul GPS-ului din telefon din folderul „/var/root/Library/Caches/locationd”. Folosește iTools sau iFile pentru a șterge.

Pe parcurs voi încerca să adaug mai multe întrebări și răspunsuri. Poți liniștit să lași un comentariu dacă întâmpini o problemă și voi incerca să te ajut. Dar postează doar dacă nu găsești răspuns în acest articol !